Cica a venit primavara. E sezonu ala dubios in care pe unii ii vezi cu caciuli si cu fular si pe altele in sandale de vara, in geci sau maiouri, cand dimineata bate un vant rece, iar in timpul zilei deschizi geamurile ca sa intre caldura, nu de alta dar blocurile comuniste din caramida tin a dracu de bine frigu de peste iarna si caldura din calorifere a migrat spre tari mai infrigurate. Infloresc pomii si totusi te astepti sa mai ninga putin. Si miroase, peste tot, sunt sute de arome, fiecare aducand o amintire, o imagine, un gest sau o persoana. Cand privesc in urma totul was fun while it lasted, dar parfumul din jur imi trezeste parca vise.
Azi de exemplu treceam pe langa zona de la Piata Sudului unde mancam cu multi ani in urma inghetata de prune la vafa. Acum e numai iarba si un barbat care doarme infofolit in niste paturi. In timpul zilei vinde carti si reviste. M- izbit mirosul de pagini ingalbenite si rasfoite de atatea ori inainte si am avut brusc trairea si imaginea vizitei pe care am facut-o la Paris. Ce ciudat si fara sens… Mirosul de primavara imi aduce aminte de copilarie, de zilele cand furam corcoduse, serile cand ne jucam sotron si elasticul si noptile petrecute pe balcon facand baloane imeeeeense din sampon amestecat cu apa. Am zile cand nu fumez numai ca sa pot sa ma bucur de mirosul aerului.
In Bucuresti nu exista acea stabilitate, monotonie care uneori imi place. E un oras care se schimba in functie de regim politic, de razboaie, de evolutie, de investitii si de interese. As fi vrut sa pot numi acasa o zona care sa nu fie alterata de trecerea timpului, o zona mai naturala, mai fireasca. Poate de-asta lipsa notiunii de timp din propria casa ma linisteste. Aceeasi mobila din lemn masiv facuta acum o suta de ani, aceeasi canapea pe care dorm si pe care au dormit si altii ianinte sa ma nasc eu, aceleasi parchet la care daca stii pe ce stinghii sa calci nu scartaie, acelasi miros cunoscut cand in holul de la intrare. Miroase a mama. Asta sunt, asta imi doresc sincer, macar acasa sa simt ca timpul sta pe loc, ca nu exista viteza cu care se schimba lumea. As vrea sa mai am in fata scarii blocului cei doi braduti aplecati, ca o arcada in forma de inima. Mereu m-au fascinat.
Deci asta e Bucurestiul pe care il stiu, cu parcuri, scoli, baruri, statii de metrou si linia lu’ 312.
Poate mi-ar fi placut Perfume daca sfarsitul nu ar fi inclus acte de canibalism.
Sa citesti cartea…E mult mai misto decat filmul. De fapt..nici nu exista comparatie.
Cartea este formidabila, n-as fi crezut ca exista atatea moduri de a valorifica mirosurile si nicaieri nu am gasit imagini mai sugestive pentru ele. Si filmul este reusit, actorii sunt foarte buni si e fidel cartii, inclusiv finalul, si nu cred ca alt final ar fi fost potrivit, cum altfel sa piara Grenouille decat consumat la fel de brutal si rapid ca o pala de vand purtand un iz rascolitor?
Cred ca in definitia cuvantului ‘acasa’ intra si termenul de constant. Acasa trebuie sa fie singurul loc care nu se schimba, baza, sistemul de referinta.
Iar primavara asta imi aduce aminte de primavara trecuta, tocmai prin faptul ca are acelasi miros, de zarzari infloriti, de papadii, de castani, de zarzavaturi, de asfalt care incepe sa se incinga. Desi multe lucruri s-au schimbat.