Nu am chef azi…n-am chef de nimic

Dar e ultima zi in care mai pot scrie pentru licenta si in care mai fac mici ajustari si asezari in pagina, chestii de-alea de detaliu care imi iau ore intregi. Asta  pe langa faptul ca inca nu am concluzii. Si problema e ca nu stiu ce trebuie sa fac, nu inteleg ce trebuie modificat. Tema pentru acasa, in cazul in care pana la noapte doriti sa ma ajutati, spune-ti-mi daca intelegeti voi ce trebuie sa modific…

Chestia aia din stanga, da….

Marketing inutil: Ciuc

Prietenia autentica inseamna egalitate si mai jos trei sticle de bere egale… Sa inteleg ca daca voi cumpara Tuborg risc sa iau niste sticle mai mici si altele mai mari la acelasi pret, in functie de cum imi e norocul. Sau era un mod mai subtil de a spune ca nu au bani pentru a imbutelia bere la sticle de 0,33 asa ca ai o singura optiune. Cu ce m-ar face pe mine un asemenea slogan sa cumpar Ciuc? Sau macar sa tin dracului minte diferenta dintre Ciuc si Ciucas? Si evident pentru un mesaj atat de profund ai nevoie de un afis cat juma de bloc. Probabil l-au concediat pe baiatu cu idei de la departamentul Facut sloganuri ca sa poata inchiria spatiul de expunere.

Intr-un fel e mai linistitor sa vin seara la tigara pe balcon si sa vad o poza mare cu multa bere, decat reclama de luna trecuta cu tratament pentru dureri si fisuri anale.

Asta ar fi alta chestie. De ce accepta oamenii sa li se puna afise in dreptul geamurilor? Cati bani ar trebui sa primesti pe luna ca sa fi de acord ca dupa ce ca traiesti in jegul asta de Bucuresti sa ti se ia si lumina si peisajul de la geamuri, ca sa vezi spatele unui panou? As accepta daca mi-ar da o casa in alta parte Ar fi dragut ca spatele panoului noaptea cand e luminat sa fie asa semi-transparent. Asta inseamna ca cineva, timp de o luna sau mai bine, cand intra in dormitor vedea mare pe geam FISURI ANALE.

Idei de 2 dimineata.

I survived another Monday

Din rubrica live to die another day, am supravietuit inca unei zi in care preferam sa imi trag de dimineata patura peste ochi si ma culc la loc (da, inca dorm cu patura, desi ziua sunt 40 de grade). Iar am lasat totul pe ultima suta de metrii, iar sunt overwhelmed cu toate pe cap si aparent schimbarile drastice in stilul de viata pe oricat de placute ar fi pe atat sunt de obositoare. Ascundem orice urma folosind minunea lumii moderne: fondul de ten!

Dar nu activitatea suprasolicitanta ma intristeaza. Nu vreau sa dorm. Vreau sa imi iau iar cortul in spate si pentru multe saptamani sa nu mai simt asfalt sub picioare, ci doar nisip, sa nu mai injur calcarul din apa potabila, ci sa-mi miroasa pielea a sare, sa nu am notiunea timpului zi sau noapte, sa nu am ceas, telefon, laptop, WoW, ci doar pe tine, tigari, alcool si muzica. Vreau sa fiu in Vama si sa mi se para ca lumea nu doarme niciodata. Sa il aud pe Bolek cantand la chitara pe la pranz, sa ma bag in cort si sa motai. Sa fiu tinuta in brate si iubita. Vreau sa zambesc cum o fac doar cand evadez in lumea mea.

Si acum sa mai bem cafea si sa continuam…

Bucurestiul meu azi

N-am insomnii, n-am stres, n-am ganduri negre, n-am neuroni prea multi, stau lejer si nu se iau la bataie, dorm linistiti, n-am probleme si nici griji. Totu e roz si sunt fericita in postura mea de copil. Ies pe strada cu zambetul pe buze si vad o raza de … ceva in ochii fiecaruia. Azi insa nu a fost asa…

Azi toti oamenii mi s-au parut urati, tristi, obositi. Doar daca respiri, mergi pana la munca si dupa te inchizi intre patru pereti nu inseamna ca esti viu. Asa mi se pareau toti. Dar daca mergi la munca si 10 ore/zi nu inseamna ca n-ai viata. Din astia inca n-am vazut.

Bucurestiul meu azi… Taranci iesite la promenada pe bulevard, prea grase si mergand fix pe mijlocul drumului, leganandu-si al dracului de lent fustele trei sferturi inflorate. Mosi nespalati, cu burta pana la genunchi si cu curelele trase pana in gat sa le fie sprijin. Fufe polisate cu prea mult fon de ten si cu limbaj academic, da fata? Ca ele e provinciale jmechere venite la facultate la oras. Baietei abia trecuti prin pubertate, umflati cu pompa, dar cu aere de skateri sau cocalari metrosedxuali.

Azi sunt un pitic mic si negru care fumega si se uita urat. Daca ma vedeti, nu ma salutati…

Cenusareasa

Sufar si sunt frustrata! Si de putine ori recunosc asta in public, dar am ajuns la capatul rabdarii. Vine balul de absolvire. Nu ma agit in mod special si nu vreau luna de pe cer (sau cel putin asa credeam), dar caut ca nebuna pantofi si nimic! Si nici macar nu cer chestii speciale – doar sa fie numarul 35.

Am sa mai caut cateva zile si, daca nu gasesc, ma duc cu cremvusteii la plimbare in aer liber sau iau balerini de lac cu bareta de la copii. Propun sa imi fac pe viitor pantofiori la comanda ca sa nu ma mai agit si cu ocazia respectiva o sa-i pot face si din cristal Imi deschid fabrica si voi face pantofi de sticla pentru mine si Monica Columbeanu care are picioarele prea mari (nu ma interesa, dar asta e articolu peste care am dat pe net in prostie cautand pantofi). La fiecare pereche de pantofi de cristal numarul 33-35 comandati primiti gratis un dovleac si 6 soricei.

Niste geniali au facut un top cu Cei mai ciudati pantofi. Eu as fi foarte incantata sa-i port pe cei cu tepi, ca sa tin pe toata lumea la distanta si sa-i asortez cu dispozitia mea actuala, dar, gandindu-ma mai bine, nu cred ca fac masura 35 !!!

Daca purtam numere imposibil de mari as fi zis ca acum ma duc sa fiu emo si sa-mi tai cu lama varfu’ degetelelor de la picioare ca sa intru in pantofi. Dar in cazul meu daca tai nu mai raman cu nimic. Asa ca ma duc sa ma culc si sa visez la o lume mai buna, mai roz in care port 37.

Zece negrii mititei

Am ajuns acasa, stateam pe marginea cazii si-i numaram degetele de la picioare… This little piggy goes to the market, this little piggy goes to the Zoo, this little piggy goes shopping, this little piggy is emo and… that little piggy has a flee!!! Kill it!!!

Si da-i si scutura toate hainele si asternuturile si alearga puricele cu obiecte de tortura ca sa zica de unde a venit. A reusit sa fuga. Dar mi-am dat seama de unde venise. Fusesem sa-mi vad cainele si negrii mititei. Si exact ca in romanul politist, din cei zece incep sa dispara one by one, dar nu e un complot criminal ci doar selectie naturala si o mama denaturata. Adica… din zece unu a murit de foame si pe doi i-a strivit, daaaaar momentan sunt ramasi sapte purcelusi mici si negri, cu blanita pufoasa, inca au cozi, urechi ciulite si ochii lipiti. Sunt asa mici la 5 zile incat pot sa-i tin in palme. Adorabili!

So, care vreti un pui de rottweiler?

Artistul din mine

Era un ghid care umbla pe internet despre Cum sa te simti mizerabil ca artist. Am reusit sa bifez la un moment aproape toate punctele de pe lista. Apoi m-am revoltat si am vrut sa redescopar pasiunea pentru arta si handmade. Si asa am ajuns la FIMO, un material usor de gasit si care se comporta foarte bine cerintelor si ideilor mele uneori exagerate sau distructive (e un material foarte usor de refolosit, cu putina imaginatie, chiar si in cazul unui esec de proportii)

Am descoperit ca pot realiza jucarii pentru copilul din mine, bijuterii fancy pentru zilele cand ma simt roz, cercei care sa imi aline dorul de Vama si hearthstone-uri pentru orice gamer. Si m-am indragostit! Asa a inceput totul…

Va invit pe www.fimostuff.com

Weird people

Stiu ca de obicei se practica sa faci post cu diverse cautari palpitante sau funny sau stupide care i-au facut pe diversi google-addicts sa ajunga la tine pe blog. Dar am avut o cautare astazi care din punctul meu de vedere merita un post separat

Multumesc prin aceasta cale cocalarului care a avut ocazia de a da de acest blog cautand muzica cu buzele tale sunt ca doua coaie.

Thank you, don’t come again!

Poveste

Dupa sute de ani de ocupatie musulmana, Spania are o groaza de influente arabesti. De la moschee, la palate, pana chiar la povestile si pildele cunoscute in popor. In acest stil, am auzit urmatoarea intamplare…

Intr-o zi calduroasa de vara, seicul statea in gradinile palatului sau din Cordoba si medita. La un moment dat, vine alergand pajul lui cel mai fidel, care ii era si un foarte bun prieten. Disperat, pajul spune:

- Seicule, te rog sa imi dai cel mai rapid cal al tau ca sa pot fugi din oras. Vreau sa ma duc in Granada, ca sa imi salvez viata.

Neintelegand ce ii pune in pericol viata, seicul il intreaba despre ce este vorba, iar pajul ii raspunde:

- Mergand prin gradinile palatului m-am intalnit cu Moartea. M-am uitat spre ea, am vazut ca s-a strambat la mine si m-am speriat. Daca voi fugi din Cordoba sunt sigur ca voi fi in siguranta.

Fiind vorba nu doar de un paj, ci si de un prieten, seicul accepta si ii ofera calul cel mai rapid pentru a fugi in Granada. Dupa plecarea pajului, seicul, curios, incepe si el sa se plimbe prin gradinile palatului pentru  vedea daca se intalneste si el cu Moartea. Merge ce merge si intr-un final o zareste. Se duce la ea si ii zice:

- Pajul meu s-a intalnit mai devreme cu tine si mi-a zis ca te-ai strambat la el. Este adevarat?

- Dar nu m-am strambat, raspunse Moartea. Doar m-am mirat ca l-am vazut in Cordoba, cand eu am intalnire cu el in Granada.

Jurnal de bord – Partea a III-a

Marti 5 mai 21:30 ora locala… bezna, nervi, incordare, soferita blonda… depasire, curba. 140 km/h. Lumini frontale, frana, tras de volan. Puls pana in tavan, frica. N-am miscat un muschi, dar niciodata nu mi-a fost mintea mai limpede. Adrenalina? Mirosul, gustul, zambetul pe care il vad, atingerea, esti tot ce simt, tot ce stiu. Te iubesc. Iti dau mesaj, ca sa fiu sigura ca stii.

Am ajuns acasa. Mi-e rau.