Reactie intarziata

O broasca pusa intr-un recipient cu apa din lacul ei nu se misca daca lichidul incepe sa se incalzeasca. Broasca nu reactioneaza la marirea treptata a temperaturii, la schimbarile din mediul ei, si moare cand apa fierbe. O broasca aruncata in apa fierbinte sare imediat afara. Pe jumatate oparita, dar vie…

Places (not) to go

In mintea mea blonda, eu cica m-am bucurt de ultimele zile de vacanta, cum de trei saptamani fac parte din clasa muncitoare (statut cu care sincer nu m-am impacat niciodata prea bine). Si mi-am omorat timpul uitandu-ma 24/7 la Ghost Whisperer. Avantajul e ca anumite persoane simt nevoia de a ma scoate din starea de brain wash dragging me prin orice local am chef, asa ca profit din plin.

M-am incapatanat o perioada sa merg La Mama pentru ca e aproape si sunt comoda, chiar si pentru mancare. Am mai fost la cel din Piata Alba Iulia, unde am fost dezamagita de mancare, dar foarte incantata de local si atmosfera. Asa ca am zis sa incerc in zona Stefan cel Mare, ca poate a fost one time error. Cum intri te izbeste mirosu greu de la toaletele de langa intrare. Uimitor e ca fix cu ce se mandresc cel mai mult – mancarurile gatite ca la mama acasa – sunt cele mai neinspirate si necondimentate. Aparent ma’sa bucatarului gatea foarte naspa. Al doilea restaurant, aceeasi dezamagire, cut it off my list.

Spre norocul comoditatii mele s-a deschis un restaurat in apropiere, langa Perla, bulgaresc, Balcic. Cum istoria orasului vechi imi e cunoscuta din discutiile cu bunica mea (nascuta in apropiere) stiu ca zona era impanzita de romani, bulgari si turci. Cum pe meniul restaurantului se gasesc o serie de sortimente de kebab, banuiesc influentele. Local placut, inafara de o anumita zona de pe terasa unde in functie de briza se simte un puternic miros de mancare de caine de la magazinul de langa Carnea de miel e foarte proaspata si minunat condimentata,  dar cartofii sunt mereu reincalziti, iar baclavaua e cumparata de la supermarket. I have to give the place some credit fiind singurul local pe al cauri meniu am gasit cap de miel.

Un local care m-a fascinat este Burebista. E in spatele hotelului Intercontinental, au preturi un pic peste mediu, o servire excelenta si o mancare divina, chiar si vanatul. Pentru atmosfera va recomand terasa dupa ora 10 si lautarii cu “corazon” si Conservator.

And I’m going dancing tonight asa ca o sa mai am de povestit…

Insomnii

Am inceput postul asta in realitate in prima zi de concediu (imi suna a cacat de cuvant romanesc comunist), but it was all in my head until now. Dar nu am avut chef si acum nu prea mai am tigari ca sa stau sa-mi aleg poetic cuvintele. Dar de fapt nu stiu cui dracu ii pasa. Oricum din trei fraze doua deja contin cuvinte not-appropriate si una e jumate in engleza. Imi aduc aminte ca atunci cand scriam primele posturi tineam la un continut frumos si corect, doar in romana curata, dar acum simt nevoia sa ma exprim fara sens, cum spune o nou descoperita perla Coaie, pula mea, pizda frate! (propozitie, if you can call it like that, care are chiar un sens, daca va vine sa credeti).

Si am ajuns io in Vama, al multelea an la rand, de data asta nu entuziasmata, ci inspaimantata de gandul Ce dracu gasesc acolo? Ar putea trece un zid cat Marele Zid Chinezesc care sa desparta plaja in doua in timpul weekend-ului, ca oricum nu pare a imagine logica si inchegata. Dinspre Stuf inspre 2Mai pare cunoscut, iar inspre bulgari s-a creat o comunitate inchegata de idioti, de unde numele de Vamaia. Nu intru in polologhia s-a stricat Vama, ca n-are sens. Just wanted to inform you de la locul faptei ca, in ciuda unor oameni cu bani care vor sa profite de pe urma comercializarii si care au facut-o cu pula nu cu capul, am avut parte de niste zile exact cum mi-am dorit. Imi pare rau doar ca dupa un an de dor n-am mai avut ocazia sa-l aud pe Bolek cantand si ca El Comandante si-a pierdut o parte din farmec odata cu el.

Ah, da… si am vazut doi tarani la varsta a treia, parca scosi dintr-un tablou tip “La seceris”, stand linistiti si savurand un rachiu La Pirati

Zilele trecute am avut si o sedinta foto, behind the camera, cu noua mea mascota. Mi-am pus in cap sa creez brand pentru Fimostuff si sa il leg de imaginea unei creatii unice pe piata handmade, dar sa fie si ceva care sa ma reprezinte. Problema e ca sunt inca la inceput de drum si inca arata ca o jucarie mai mult decat ca un accesoriu, but it’s mine. Este vorba de un robotel albastru metalizat, cu o cravata rosie si cu o geanta diplomat, simbolul angajatului corporatist, indreptandu-si un pistol spre tampla. Promit o poza cat de curand si poate intre timp ii gasesc si un nume.

Si atunci cand nu poti sa dormi de prea multe ganduri, esti frustrat si ai atatea regrete, vezi cum ai inceput sa-ti pavezi singur drumul that takes you to a dead end, desi toata viata ai sperat ca o sa fi ca Dorothy and take the yellow brick road…

Un top de hartie si o duzina de pixuri sa visez

Daca as putea reda in cuvinte toate imaginile care imi zboara prin minte as fi putut fi scriitoare. Mi-ar fi placut. Nu mi-as mai simti gandurile atat de apasatoare si visele atat de palpabile. As avea un top de hartie si o duzina de pixuri sa visez in fiecare zi si noaptea as putea sa dorm.

Am crescut intr-un apartament de bloc ticsit de carti si dulapuri imense pline de haine ale unor oameni pe care nu am apucat sa-i cunosc. Ma fascinau pentru ca apartineau altei lumi. Bijuterii, costume, blanuri, cravate de matase, pantofi de lac si evantaie. Un aer de vechi combinat cu trosnit de mobila si scartait de parchet si o femeie care spera sa regaseasca in asta o dovada ca inca ii mai sunt aproape cei pe care i-a iubit, toate au trezit tot felul de fantome si povesti in capul unui copil.

Si acum aproape 10 ani, singura persoana prezenta constant in viata mea a devenit si ea parte din lumea pe care si-a creat-o, incapabil fizic de a o mai parasi. Si de atunci am acelasi vis.

Intru in casa si totul e ca acum doua decenii, doar ca ea se simte rau, ca acum. E slaba, palida, nu se poate misca si nu poate avea grija de ea insasi. I se vad mai evidente decat in realitate urmele operatiei. Aud pasi si parchet scartaind. Pentru mine e o atmosfera cunoscuta, dar ea nu mai gaseste alinare si familiaritate in ceea ce o inconjoara. Mereu simte ca aici nu mai e locul ei si se teme sa nu fie straini in casa. Impinsa de o frica aproape paranoica, ma pune sa verific camerele, sa inchid geamurile si sa trag draperiile. Si azi la fel, pentru ca vede o umbra plimbandu-se in dormitor. Pentru prima data o vad si eu. Imi tremura picioarele, dar ma duc impinsa de o ciudata curiozitate…

Si vad o femeie frumoasa, cu parul alb, zvelta si delicata, cu degetele atat de flexibile, pudrandu-si fata. O privesc stand in fata oglinzii, admirandu-se, purtand haine pe care le cunosc, bijuterii care imi sunt atat de dragi si emanand acelasi miros de lapte de corp cu care am crescut. E tot ea, o alta ea, ea cum ar fi meritat sa fie. Se intoarce, imi zambeste si dispare in spatele perdelelor ce ascund dulapul.

E o lume de care am fugit. Acum arunc tot ce nu imi foloseste, locuiesc intr-o casa in care nu am dulapuri si in care nici un zgomot nu se aude de trafic. Acasa nu mai miroase a nimic si parca sunt singura. Nu mai e nimic sa-mi starneasca imaginatia.

Si povestea poate nu e fascinanta, pentru ca ea nu are nasturi in loc de ochi, nu exista personaje negative si nici copii curajosi care invata din greseli. E doar un regret, o fantoma, un vis a ceea ce ar fi putut fi daca…

Nu am chef azi…n-am chef de nimic

Dar e ultima zi in care mai pot scrie pentru licenta si in care mai fac mici ajustari si asezari in pagina, chestii de-alea de detaliu care imi iau ore intregi. Asta  pe langa faptul ca inca nu am concluzii. Si problema e ca nu stiu ce trebuie sa fac, nu inteleg ce trebuie modificat. Tema pentru acasa, in cazul in care pana la noapte doriti sa ma ajutati, spune-ti-mi daca intelegeti voi ce trebuie sa modific…

Chestia aia din stanga, da….

Marketing inutil: Ciuc

Prietenia autentica inseamna egalitate si mai jos trei sticle de bere egale… Sa inteleg ca daca voi cumpara Tuborg risc sa iau niste sticle mai mici si altele mai mari la acelasi pret, in functie de cum imi e norocul. Sau era un mod mai subtil de a spune ca nu au bani pentru a imbutelia bere la sticle de 0,33 asa ca ai o singura optiune. Cu ce m-ar face pe mine un asemenea slogan sa cumpar Ciuc? Sau macar sa tin dracului minte diferenta dintre Ciuc si Ciucas? Si evident pentru un mesaj atat de profund ai nevoie de un afis cat juma de bloc. Probabil l-au concediat pe baiatu cu idei de la departamentul Facut sloganuri ca sa poata inchiria spatiul de expunere.

Intr-un fel e mai linistitor sa vin seara la tigara pe balcon si sa vad o poza mare cu multa bere, decat reclama de luna trecuta cu tratament pentru dureri si fisuri anale.

Asta ar fi alta chestie. De ce accepta oamenii sa li se puna afise in dreptul geamurilor? Cati bani ar trebui sa primesti pe luna ca sa fi de acord ca dupa ce ca traiesti in jegul asta de Bucuresti sa ti se ia si lumina si peisajul de la geamuri, ca sa vezi spatele unui panou? As accepta daca mi-ar da o casa in alta parte Ar fi dragut ca spatele panoului noaptea cand e luminat sa fie asa semi-transparent. Asta inseamna ca cineva, timp de o luna sau mai bine, cand intra in dormitor vedea mare pe geam FISURI ANALE.

Idei de 2 dimineata.

I survived another Monday

Din rubrica live to die another day, am supravietuit inca unei zi in care preferam sa imi trag de dimineata patura peste ochi si ma culc la loc (da, inca dorm cu patura, desi ziua sunt 40 de grade). Iar am lasat totul pe ultima suta de metrii, iar sunt overwhelmed cu toate pe cap si aparent schimbarile drastice in stilul de viata pe oricat de placute ar fi pe atat sunt de obositoare. Ascundem orice urma folosind minunea lumii moderne: fondul de ten!

Dar nu activitatea suprasolicitanta ma intristeaza. Nu vreau sa dorm. Vreau sa imi iau iar cortul in spate si pentru multe saptamani sa nu mai simt asfalt sub picioare, ci doar nisip, sa nu mai injur calcarul din apa potabila, ci sa-mi miroasa pielea a sare, sa nu am notiunea timpului zi sau noapte, sa nu am ceas, telefon, laptop, WoW, ci doar pe tine, tigari, alcool si muzica. Vreau sa fiu in Vama si sa mi se para ca lumea nu doarme niciodata. Sa il aud pe Bolek cantand la chitara pe la pranz, sa ma bag in cort si sa motai. Sa fiu tinuta in brate si iubita. Vreau sa zambesc cum o fac doar cand evadez in lumea mea.

Si acum sa mai bem cafea si sa continuam…

Bucurestiul meu azi

N-am insomnii, n-am stres, n-am ganduri negre, n-am neuroni prea multi, stau lejer si nu se iau la bataie, dorm linistiti, n-am probleme si nici griji. Totu e roz si sunt fericita in postura mea de copil. Ies pe strada cu zambetul pe buze si vad o raza de … ceva in ochii fiecaruia. Azi insa nu a fost asa…

Azi toti oamenii mi s-au parut urati, tristi, obositi. Doar daca respiri, mergi pana la munca si dupa te inchizi intre patru pereti nu inseamna ca esti viu. Asa mi se pareau toti. Dar daca mergi la munca si 10 ore/zi nu inseamna ca n-ai viata. Din astia inca n-am vazut.

Bucurestiul meu azi… Taranci iesite la promenada pe bulevard, prea grase si mergand fix pe mijlocul drumului, leganandu-si al dracului de lent fustele trei sferturi inflorate. Mosi nespalati, cu burta pana la genunchi si cu curelele trase pana in gat sa le fie sprijin. Fufe polisate cu prea mult fon de ten si cu limbaj academic, da fata? Ca ele e provinciale jmechere venite la facultate la oras. Baietei abia trecuti prin pubertate, umflati cu pompa, dar cu aere de skateri sau cocalari metrosedxuali.

Azi sunt un pitic mic si negru care fumega si se uita urat. Daca ma vedeti, nu ma salutati…

Cenusareasa

Sufar si sunt frustrata! Si de putine ori recunosc asta in public, dar am ajuns la capatul rabdarii. Vine balul de absolvire. Nu ma agit in mod special si nu vreau luna de pe cer (sau cel putin asa credeam), dar caut ca nebuna pantofi si nimic! Si nici macar nu cer chestii speciale – doar sa fie numarul 35.

Am sa mai caut cateva zile si, daca nu gasesc, ma duc cu cremvusteii la plimbare in aer liber sau iau balerini de lac cu bareta de la copii. Propun sa imi fac pe viitor pantofiori la comanda ca sa nu ma mai agit si cu ocazia respectiva o sa-i pot face si din cristal Imi deschid fabrica si voi face pantofi de sticla pentru mine si Monica Columbeanu care are picioarele prea mari (nu ma interesa, dar asta e articolu peste care am dat pe net in prostie cautand pantofi). La fiecare pereche de pantofi de cristal numarul 33-35 comandati primiti gratis un dovleac si 6 soricei.

Niste geniali au facut un top cu Cei mai ciudati pantofi. Eu as fi foarte incantata sa-i port pe cei cu tepi, ca sa tin pe toata lumea la distanta si sa-i asortez cu dispozitia mea actuala, dar, gandindu-ma mai bine, nu cred ca fac masura 35 !!!

Daca purtam numere imposibil de mari as fi zis ca acum ma duc sa fiu emo si sa-mi tai cu lama varfu’ degetelelor de la picioare ca sa intru in pantofi. Dar in cazul meu daca tai nu mai raman cu nimic. Asa ca ma duc sa ma culc si sa visez la o lume mai buna, mai roz in care port 37.

Zece negrii mititei

Am ajuns acasa, stateam pe marginea cazii si-i numaram degetele de la picioare… This little piggy goes to the market, this little piggy goes to the Zoo, this little piggy goes shopping, this little piggy is emo and… that little piggy has a flee!!! Kill it!!!

Si da-i si scutura toate hainele si asternuturile si alearga puricele cu obiecte de tortura ca sa zica de unde a venit. A reusit sa fuga. Dar mi-am dat seama de unde venise. Fusesem sa-mi vad cainele si negrii mititei. Si exact ca in romanul politist, din cei zece incep sa dispara one by one, dar nu e un complot criminal ci doar selectie naturala si o mama denaturata. Adica… din zece unu a murit de foame si pe doi i-a strivit, daaaaar momentan sunt ramasi sapte purcelusi mici si negri, cu blanita pufoasa, inca au cozi, urechi ciulite si ochii lipiti. Sunt asa mici la 5 zile incat pot sa-i tin in palme. Adorabili!

So, care vreti un pui de rottweiler?